Știri România

Retete de ciorbe si supe pentru copii

Retete de ciorbe si supe pentru copii. Mamele se straduiesc sa dea copiilor lor cat mai multe legume, datorita aportului nutritiv cunoscut al acestora. Insa, dupa ce incepe diversificarea si incet – incet le introducem rand pe rand in dieta legume, constatam ca unele sunt apreciate si preferate in timp ce altele sunt respinse categoric.

Copilul meu, de exemplu, a indragit spontan broccoli (niciunul dintre noi, parintii ei, nu consumam broccoli pana la ea si nici nu prea vazusem in familiile noastre).

In schimb nu suporta ardeiul gras proaspat si mirosul lui tare si de neconfundat.

Incerc sa ii dau ardei gras sub forma de ardei gras umplut cu carnita de pui sau in diferite ciorbe sau supe.

Desi nu e acelasi lucru ca atunci cand copilul mananca legume crude nu mereu il putem determina sa le bage in gura in stare naturala si nu mereu este indicat pentru mucoasa sensibila a stomacului si intestinelor lui.

Iata mai jos cateva propuneri de retete de ciorbe si supe pentru copii bogate in legume, deci in minerale si vitamine, pe care copiii vostri le pot indragi.

La mine au functionat. Acestea sunt indicate pentru copii de la doi ani in sus.

1. Supa-crema de mazare

Ce ne trebuie:1 ceapa, 1 morcov, 1 ardei gras, ½ telina, 200 g mazare, 30 g unt, 1 galbenus, 1 lingura iaurt, sare dupa gust, patrunjel.

Cum se prepara: cureti si speli ceapa, ardeiul, telina si morcovul. Le tai in bucati mai mari si le pui la fiert intr-un litru de apa. Adaugi mazarea si lasi sa fiarba timp de 15 minute.

Dupa ce au fiert, le pasezi in blender cu zeama de la fiert apoi sarezi dupa gust.

Bati galbenusul cu iaurtul si il adaugi in supa fierbinte. Torni supa in farfurii si pui cate o lingurita de unt iar deasupra presari patrunjel tocat fin.

2. Supa de perisoare din ficatei

Ce ne trebuie pentru supa: 1 morcov, 1 radacina de patrunjel, ½ telina, 1 ceapa, 1 cartof, 2 linguri orez, 2 linguri suc de rosii, ½ legatura patrunjel, sare

Ce ne trebuie pentru perisoare: 200 g ficatel de pasare, 1 ou, ½ legatura patrunjel, 1 lingura pesmet, 2 linguri faina.

Cum se prepara supa: Se fierb in 1,5 litruapa toate legumele curatate si taiate marunt si se pune sare dupa gust. Cand legumele au fiert, strecori supa.

Cum se prepara perisoarele: Fierbi ficatul in apa cu un praf de sare. Cand este gata, il scoti, il lasi sa se raceasca. Apoi il pasezi impreuna cu legumele fierte.

Amesteci cu verdeata tocata marunt, oul, sare dupa gust si pesmet, pana obtii o pasta. Modelezi perisoare de marimea unei nuci, pe care le treci prin faina.

Pui din nou la fiert supa strecurata impreuna cu orezul spalat in prealabil.

Cand da in clocot adaugi sucul de rosii si perisoarele si mai lasi pe foc 5 minute. Servesti cu patrunjel tocat deasupra.

Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR. RO.