Știri România

Își adoră familia sau preferă să stea departe de ea? – cum se comportă fiecare zodie ca rudă

Berbec

Berbecii se află într-o competiție continuă, chiar și atunci când vine vorba de momentele petrecute în familie. Vor să ia mereu cuvântul, refuză să fie contraziși și povestesc tot ce le vine în minte. Spun lucrurilor pe nume și te poți baza întotdeauna la greu pe un Berbec.

Taur

Taurii sunt extrem de practici, își doresc o viață luxoasă și sunt mari admiratori ai lucrurilor scumpe. Taurii ca rude vorbesc despre achizițiile lor costisitoare, pune la cale întâlniri cu toată familia și se asigură că totul e plănuit așa cum trebuie, în cel mai mic detaliu.

Gemeni

Dacă ai o rudă Gemeni ia în considerare și faptul că planurile tale nu vor merge strună, pentru că acesta e un semn imprevizibil și e posibil să ajungă târziu sau să nu mai ajungă deloc la întâlnirea cu familia. Sună-l sau dă-i un mesaj înainte, ca să știi sigur ce are-n minte.

Rac

Racii sunt plini de emoții, mamele Rac sunt mereu alături de copii lor, iar rudele din această zodie se comportă ca niște părinți față de restul familiei. Racilor le place să dea sfaturi, au o atitudine mămoasă și sunt foarte grijulii cu membrii familiei.

Leu

Leii conduc până și familia din care provin. Sunt foarte entuziasmați și plini de viață atunci când se strânge toată familia. Dacă o rudă din această zodie te apără în fața celorlalți, poți fi sigură că ai câștig de cauză pentru că un Leu știe să își apere foarte bine punctul de vedere.

Fecioară

Fecioarele sunt genul de persoane echilibrate, care își doresc armonie în familie, așa că vor fi mediatori în cazul în care ieșiți cu toată familia la plimbare și nu vă puneți de acord unde să mergeți sau atunci când există o moștenire la mijloc și atmosfera este una tensionată.

Balanță

Balanțele nu suportă stările conflictuale, așa că vor încerca de fiecare dată să readucă buna dispoziție în familie. Balanțele nu-și doresc altceva decât să trăiască în pace și armonie alături de cei dragi.

Scorpion

Atunci când se adună toată familia, există unii membri care nu ies din camera lor pentru că nu le face plăcere, care nu vor să mănânce cu toată lumea la masă sau care vorbesc mai mult decât e necesar. Scorpionii sunt persoane rezervate, nu vorbesc foarte mult, dar nici nu se pricep de minune să țină secrete.

Săgetător

Sunt persoane care se descurcă extrem de bine pe cont propriu. Fac planuri pline de aventuri pentru familie, iar copiii și adolescenții Săgetători fac mereu glume sau organizează petreceri când părinții nu sunt acasă.

Capricorn

Capricornii sunt cei care primesc îndatorirea de a organiza petrecerile pentru copii sau reuniunile de familie, se pricep de minune să organizeze totul perfect. Rudele Capricorn îți sar mereu în ajutor la nevoie.

Vărsător

Vărsătorii și familia lor nu au prea multe în comun. Vărsătorii au o fire bizară, le place să stea mai mult singuri și nu sunt genul care să stea mult cu familia. Cu toate astea, Vărsătorii se simt bine în pielea lor și nu îi deranjează să nu fie incluși în familie.

Pești

Peștii sunt rudele cu care poți vorbi o zi întreagă despre zodii și domeniul paranormal pentru că știu multe despre asta. Rudele Pești sunt foarte buni ascultători, dar nu sunt la fel de eficienți atunci când vine vorba de dat sfaturi.